• water_ok_icon
water_ok_icon
  • water_ok_icon

Media

Media

20 Iun 2011 - Apărați Farul lumii - Biodiversitatea

Eveniment în Delta Dunării - 150 de sturioni au fost lansați în Dunăre pentru protejarea biodiversității de către invitații Veolia Apa

Apele Dunării din zona Deltei au fost repopulate cu 150 de sturioni în cadrul unui eveniment dedicat biodiversității la inițiativa Veolia Apa. Acțiunea a încheiat patru zile de activități pentru protejarea mediului la care au participat peste 150 de participanţi din Belgia, Bulgaria, Cehia, Croația, Franța, Germania, Grecia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Republica Moldova,Turcia, Ucraina, Ungaria şi România.

București, 20 iunie - Sub deviza "Apărați Farul lumii - Biodiversitatea", Veolia Apa a organizat cea de-a treia ediție a evenimentului din Delta Dunării dedicat biodiversității. Duminică, 19 iunie, pentru a marca încheierea a patru zile de promovare a protejării mediului și ecosistemului, au fost lansați în apele Dunării 150 de sturioni în vederea repopulării.

Sturionii eliberați s-au aflat în grija centrului Caviar House, stația de reproducere de la Isaccea și au fost marcați individual cu o serie unică pentru a putea fi urmăriți pe viitor. Sturionii provin din 14 păstrugi sălbatice și au o vârsta de 4 ani, iar greutatea medie de 1,8 kg, fapt care îi protejează contra prădătorilor naturali. Aceștia urmează să se întoarcă în fluviu pentru reproducere în aproximativ patru ani.

Pescuitul sturionilor este interzis prin lege în România, această interdicție fiind în vigoare din 2006 și este valabilă până în 2016. Pe această durată de zece ani, sturionii sunt pescuiți numai în vederea reproducerii.

Ambasadorii biodiversității, invitați ai Veolia Apa au botezat fiecare sturion Invitații evenimentului organizat de Veolia Apa - Apa Nova București au participat la acțiunea de botezare și lansare a sturionilor în apele Dunării. Zoli Toth de la Sistem, Șerban Copoț de la Animal X, Ela Voineag, Gianina Corondan, guvernatorul Rezervaţiei Delta Dunării - Grigore Baboianu, reprezențanții ONG-urilor și Unesco, prezenți la eveniment, sunt doar câțiva dintre cei care au botezat câte un sturion și l-au eliberat în Dunăre.

"Acțiunea noastră de repopulare a apelor Dunării cu sturioni este simbolul acestui eveniment pe care în ultimii ani l-am organizat în vederea promovării biodiversității și protejării ecosistemului. Cei 150 de invitații ai noștri s-au implicat activ pentru a boteza și elibera sturionii în apă, pentru a ajuta această specie să-și refacă numărul. Sunt bucuros că putem contribui în Delta Dunării nu doar prin proiecte și strategii de mediu, ci și prin acțiuni concrete la care participă un număr atât de mare de persoane precum în acest an. Ca simbol al atașamentului nostru pentru Delta Dunării, anul acesta, compania Veolia Apa a adoptat un cuplu de pelicani." a declarat Bruno Roche, director general Apa Nova Bucureşti şi Veolia Apa.

De asemenea, în cadrul acestui eveniment, ONG-urile și proiectele de mediu organizate de reprezentanții Unesco au prezentat proiectele realizate sau ce urmează a fi lansate pentru un schimb de experiență real pe teme de mediu. Dintre proiectele propuse de ONG-urile din România, amintim intervențiile susținute de Let's Do It, Romania!, Viitorplus, Salvați Delta Dunării, Rowmania - proiectul prin care Ivan Patzaichin promovează barca cu vâsle, o noua bicicletă a apelor în Delta Dunării, Generația Verde și Corpul Voluntarilor de la Garda Națională de Mediu.

Evenimentul pe teme de protejare a mediului a fost organizat sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe și, în parteneriat cu Administrația Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Comisia Națională a României pentru Unesco și Centrul de Informare ONU pentru România. Între 16 și 19 iunie, a avut loc un schimb de experiență european pe tema protejării biodiversității în Delta Dunării, unul dintre cele mai întinse terenuri umede din lume, recunoscut la nivel internațional drept un adevărat muzeu natural de biodiversitate.

Autorităţi centrale şi locale, ambasadori şi reprezentanţi Veolia din țările care fac parte din bazinul Dunării, reprezentanţi ONU, UNESCO, reprezentanţi ARBDD (Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării), ONG-uri de mediu, participanţi din mediul universitar, presă naţională şi internaţională au prezentat proiecte şi soluţii în vederea protejării resurselor de apă şi, în particular, a biodiversităţii.
Evenimentul organizat de Veolia Apa şi aflat deja la cea de-a treia ediţie îşi propune să încurajeze parteneriatul şi colaborarea la nivel european pentru a contribui la protejarea mediului și a biodiversității.



Veolia Apa, în calitate de lider mondial în domeniul serviciilor de apă, se implică în mod constant în numeroase proiecte de protecţie a mediului şi investeşte activ în dezvoltarea companiei la nivel mondial. Evenimentul din acest an continuă tradiţia începută acum doi ani tot în Delta Dunării şi reprezintă un angajament al companiei pentru o dezvoltare durabilă prin încurajarea colaborării internaţionale.