Protejați contorul de îngheț

Protejați contorul de îngheț

Iarna este necesar să vă luaţi toate măsurile de prevenire a neplăcerilor cauzate de îngheţarea componentelor instalaţiei interioare de alimentare cu apă.

 

În cazul în care căminul de branşament se află pe proprietatea privată, conform legislaţiei în vigoare, este responsabilitatea dumneavoastră să asiguraţi protecţia şi integritatea căminului, a contorului de apă şi a vanelor. De aceea, costurile de înlocuire a unui contor distrus de îngheţ vor fi suportate de către dumneavoastră. Vă recomandăm verificarea periodică a stării căminului de contor şi a contorului pentru a preîntâmpina eventuale pagube materiale.

Protejarea corespunzătoare a contorului de branşament, dacă se află într-un cămin de contor neizolat, se poate realiza utilizând plăci din poliuretan sau polistiren extrudat.

Vă recomandăm să nu utilizaţi pentru izolare materiale care absorb umezeala (paie, textile, hârtie, vată de sticlă etc) şi să vă asiguraţi că rama şi capacul de protecţie sunt bine fixate, iar capacul este închis.

În zilele geroase, fără zăpadă, protejaţi suplimentar rama şi capacul cu o folie de plastic peste care puteţi turna pământ pentru a micşora inerţia termică a componentelor ce se află în căminul de contor. Asiguraţi-vă că pământul poate fi uşor de îndepărtat pentru a permite accesul la contor.

Ce puteţi face pentru a evita îngheţarea contorului şi a conductelor interioare, aflate în responsabilitatea dvs.:

  • nu închideţi complet căldura atunci când este frig;
  • protejaţi atât contorul cât şi conductele de expunerea la curenţi de aer reci.


În cazul în care contorul a îngheţat, dezgheţarea acestuia se face prin încălzirea treptată a spaţiului în care este montat.
Atenţie! Nu folosiţi flacără deschisă şi nu turnaţi apă fierbinte pe contor. Oricare din aceste acțiuni pot deteriora contorul și instalația sau pot declanșa o avarie.

Dacă lipsiţi mai mult timp de la domiciliu, nu uitaţi să goliţi conductele interioare de apă. Cum se evacuează corect apa:

  • închideţi robinetul de linie aflat după contorul de branşament (este vorba de robinetul situat între contor şi conducta din interiorul imobilului);
  • deschideţi în acelaşi timp consumatorii de apă (robinetele) de pe instalaţia interioară pentru ca apa aflată pe conducte să se scurgă;
  • deschideţi robinetul de golire aflat după robinetul de linie (adică între robinetul de linie şi instalaţia interioară de apă) până când nu mai curge apă, apoi închideţi-l la loc;
  • odată terminată golirea apei de pe conductele interioare, închideţi toate robinetele instalaţiei interioare, pentru a evita o inundare accidentală atunci când veţi reveni acasă şi veţi deschide robinetul de linie.

Important!
Protejaţi contorul pentru a preveni îngheţarea lui, asigurând însă în permanenţă accesul reprezentantului Apa Nova Bucureşti pentru citirea indexului.

  • ştiaţi că...
  • Apa conţine între 80 si 100 mg/l de calciu care poate să acopere între 15% şi 20% din necesarul nostru zilnic?

LiveZilla Live Chat Software