Alocare echipamente intervenție rapidă

Ca urmare a avertizărilor meteorologice severe, recent emise de către Administrația Națională de Meteorologie (ANM), Apa Nova București a dispus, astăzi 31 mai, 2019 măsuri suplimentare preventive pentru intervenție rapidă în caz de nevoie, în puncte cunoscute ca fiind sensibile în cazul unor averse pronunțate. Conform ANM, la nivelul Municipiului Bucuresti, se va declanșa codul portocaliu de vreme instabilă cu ploi abundente și instabilitatea atmosferică, în perioada 31 mai, ora 15:00 - 1 iunie, ora 10:00.
Astfel, începând cu ora 13.30:
  • La Podul Constanta a fost amplasată preventiv o autospecială - tip vidanjă - de mare capacitate ( 44KIZ), cel mai mare utilaj de acest gen din București. Acesta va asigura intervenția în caz de necesitate pentru degajarea urgentă a eventualelor acumulări de apă;
  • Pe strada Pătrarului, din sectorul 6, situată într-o zonă depresionară, favorabilă acumularilor de apă în caz de fenomene pluviale de intensitate extremă, au fost poziționate preventiv un hidrocurățitor și o pompă de tip Stanlay - menită să preia din acumulare deversând în aval în sistemul de canalizare orice eventuală acumulare de apă.
Suplimentar, Apa Nova București a localizat în zona Plevnei o pompă tip Varisco de mare capacitate (capacitate de aspirație de 300l/s), ce va fi utilizată în regim de urgență în funcție de context. Totodată, 2 aspiratoare mobile de mare capacitate vor patrula zona de sud a Municipiului București, cunoscută de asemenea ca fiind afectată atunci când apar astfel de fenomene intense.
31.05.2019
  • ştiaţi că...
  • Gravitatea fenomenului de deshidratare variază cu vârsta şi deshidratarea poate avea repercusiuni asupra sănătăţii: scăderea tensiunii, tulburări neurologice, alterarea rapidă a stării generale?

LiveZilla Live Chat Software