Ce poate afecta calitatea apei potabile?

Ce poate afecta calitatea apei potabile?

Apa Nova Bucureşti depune un efort constant de a furniza permanent o apă de calitate. Pentru menţinerea calităţii apei furnizate prin reţeaua publică de alimentare este necesară şi o bună întreţinere a instalaţiilor interioare.

Calitatea apei care vă este livrată la domiciliu poate fi afectată de:

  • ţevile şi/sau echipamentele sanitare neutilizate o perioadă de timp mai îndelungată (robinete vechi, chiuvete vechi etc.). În cazul în care n-aţi utilizat instalaţia de apă o perioadă mai mare de timp (zile, săptămâni) iar prima apă care a stagnat pe ţevi şi care va curge are o uşoară colorare, înseamnă că instalaţia este veche.
  • ansamblul de robinete, filtre şi disipatoare de jet necurăţate. Acestea sunt locuri propice dezvoltării germenilor şi microbilor.
  • echipamentele de dedurizare a apei greşit folosite sau întreţinute deficitar.
  • retururile de apă rezultate dintr-o variaţie de presiune în ţevi. Pentru evitarea retururilor de apă trebuie să luaţi câteva măsuri: în grădină - nu lăsaţi capătul furtunului de stropire într-o baltă de apă; acasă - nu lăsaţi capătul duşului în cada plină.
  • intervenţiile pe reţeaua publică de apă potabilă. Dacă au existat intervenţii în reţea se poate ca, după reluarea furnizării apei, aceasta să prezinte o uşoară colorare. Este bine să lăsaţi apa să curgă până când veţi constata că aspectul acesteia revine la normal.

De fiecare dată când constataţi o deteriorare a aspectului apei de la robinetul dumneavoastră vă recomandăm:

  • să lăsaţi apa să curgă câteva secunde;
  • să va informaţi dacă apa a fost oprită pentru intervenţii;
  • să verificaţi dacă şi vecinii dumneavoastră au aceeaşi problemă.

Nu trebuie să permiteţi intervenţii ale persoanelor neautorizate la sistemul public de alimentare cu apă şi nici la reţeaua interioară.

Dacă aveţi îndoieli în privinţa calităţii apei potabile, puteţi să ne solicitaţi efectuarea unei analize la 021 207 77 77 sau *7777 sau folosind formularul de contact. Reprezentanţii compartimentului nostru de specialitate vor lua legătura cu dumneavoastră pentru prelevarea de probe în vederea analizei, urmând să primiţi prin poştă răspunsul scris, însoţit de buletinul de analiză a apei.

  • ştiaţi că...
  • Apa este mai importantă decât mâncarea? Un om poate supravieţui fără mâncare aproximativ o lună, însă fără apă doar o săptămână.

LiveZilla Live Chat Software