Tu faci Bucureştiul, iubeşte-l!

Tu faci Bucureştiul, iubeşte-l!

Evenimentul face parte din campania aniversară lansată la intrarea în cel de-al zecelea an de activitate în capitală a concesionarului serviciilor publice de apă şi canalizare. Aceasta este cea de-a doua iniţiativă Apa Nova din 2010 prin care locuitorii capitalei sunt invitaţi să împărtăşească momentele de bucurie în contextul oraşului care-i găzduieşte.

Campania "Tu faci Bucureştiul!" cuprinde o serie de evenimente lunare menite să marcheze aniversarea unei companii legată în mod organic de existenţa oraşului şi îşi propune să le amintească bucureştenilor de relaţia specială pe care aceştia o împart cu oraşul. Fiecare cuvânt, gest sau acţiune a locuitorilor capitalei contează pentru viaţa Bucureştiului. Astfel, mesajul generic al campaniei devine în februarie: "Tu faci Bucureştiul, iubeşte-l!"

De Ziua Îndrăgostiţilor, Apa Nova a invitat bucureştenii să se bucure de un moment romantic pe străzile oraşului. Peste 350 de cupluri de îndrăgostiţi au vizitat studioul foto special amenajat în Piaţa Universităţii şi s-au fotografiat cu Bucureştiul.

În cadrul spaţiului special amplasat în Piaţa Universităţii, reprezentanţii Apa Nova au invitat locuitorii capitalei să iubească în Bucureşti şi să vină împreună cu jumătatea lor pentru a fi surprinşi într-o fotografie care devine o carte poştală personalizată, amintire a iubirii lor în orasul în care traiesc.

Nenumărate cupluri au animat zona din faţa cortului timp de 7 ore de fotografii fără întrerupere.

Un eveniment inedit, Sorin a ales să o ceară pe Mariana în căsătorie chiar în cadrul cortului Apa Nova, momentul în care acesta i-a oferit inelul iubitei lui fiind fotografiat şi aplaudat de către lumea prezentă.

Fiecare fotografie a putut fi trimisă sub formă de carte poştală în orice oraş din ţară prin serviciul special de mesagerie pregătit de organizatori la locul evenimentului.

De asemenea, cu ocazia acestei acţiuni, a fost lansat şi grupul online Tu faci Bucureştiul! pe Facebook, una din cele mai populare reţele de socializare. Aici vor fi postate toate imaginile fotografiate în cadrul evenimentului de Ziua Îndrăgostiţilor spre a fi descărcate de utilizatori.

Grupul online Tu faci Bucureştiul! îşi propune activarea comunităţii urbane din capitală pentru a transforma Bucureştiul într-un oraş cu care locuitorii săi dezvoltă o relaţie de ataşament. Totodată, acesta devine un instrument prin care membrii vor fi la curent cu acţiunile Apa Nova.

Evenimentul din luna februarie a fost organizat în parteneriat cu Radio România Cultural care a fost prezent cu un mic stand, oferind fondul muzical pentru eveniment. De asemenea cu 2-3 zile înaintea evenimentului au fost date pe postul de radio anunţuri pentru a invita bucureştenii în Piaţa Universităţii.

  • ştiaţi că...
  • Organismul uman este format în proporţie de 70% din apă?

LiveZilla Live Chat Software