10 iulie 2015 -Apa Nova București - Veolia a inaugurat noua bibliotecă din Sfântu Gheorghe

Apa Nova București – Veolia a inaugurat astăzi 10 iulie 2015 noua bibliotecă din Sfântu Gheorghe

Acţiunea a avut loc sub auspicile Anului Internațional al Luminii, declarat astfel de către UNESCO, în luna ianuarie a acestui an. Anul Luminii este un proiect educațional interdisciplinar care are în vedere atât aplicabilitatea tehnologică a luminii, cât și latura spiritual – culturală a acesteia.

Apa Nova București – Veolia s-a alăturat Primăriei comunei Sfântu Gheorghe în demersul de refacere a fondului de carte aparținând bibliotecii locale.

În acest scop, în perioada mai – iunie, compania a realizat o colectă de carte cu participarea voluntară a salariaților săi. De asemenea, acestei colecte s-au alăturat și colegii de la Apa Nova Ploiești. În urma acestei acțiuni, au fost strânse aproximativ 2.000 de cărți cu o tematică diversă, începând de la carte școlară, beletristică, știință, tehnică, dicționare lingvistice și mergând până la cărți culinare și/sau pentru copii.

Cei peste 250 de invitați din cele 23 de țări reprezentate la eveniment (Algeria, Austria, Belgia, Bosnia Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Franța, Germania, Grecia, Israel, Japonia, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Palestina, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia, Ungaria și România) au contribuit la această acțiune, prin donarea de cărți reprezentative pentru cultura lor.

Cu această ocazie, a fost anunțată și implementarea proiectului de iluminat al digului din comuna Sfântu Gheorghe, pe un segment de peste 1 km lungime. Acest proiect se va realiza începând cu toamna acestui an, cu sprijinul exclusiv al Apa Nova Bucureşti - Veolia România şi al Comitetului Naţional Român de Iluminat. Proiectul este dedicat zonei de promenadă și este gândit atât în beneficiul localnicilor, cât şi al turiştilor. 

Aceste acțiuni fac parte din cea de a VII-a ediție a evenimentului organizat anual de Apa Nova București – Veolia în Delta Dunării, sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, denumit generic ”Luminează-ți Planeta cu fapte bune! - Give Light to Your Planet with Good Deeds!”, ediție desfăşurată în perioada 09 – 12 iulie 2015.

Tot astăzi, a fost lansată o valoroasă cercetare științifică care poartă denumirea „DELTA DUNĂRII - Plante acvatice și palustre”, realizată cu susținerea Veolia de către doamna Prof. univ. dr. Anca SÂRBU, de la Facultatea de Biologie a Universității din București, Președintele Asociației Grădinilor Botanice din România. Totodată, au fost lansate alte două albume sub egida Unesco: “Nature and Culture” - realizat cu susținerea Apa Nova București - Veolia - și „Nature the Best Teacher”.

Ediția a VII-a a evenimentului organizat de Apa Nova București – Veolia în Delta Dunării, se axează cu precădere pe importanța educației și a culturii pentru dezvoltarea și menținerea unui mediu social și a unui mediu natural cât mai sănătoase.

 *Apa Nova București, filială Veolia, este din 2000, pentru o durată de 25 de ani, concesionarul serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare din București. Apa Nova București are ca principal obiect de activitate gestionarea resurselor de apă, tratarea și distribuția apei către consumatori, evacuarea apelor uzate și a apelor meteorice de pe teritoriul Municipiului București.

Biroul de presă.
  • ştiaţi că...
  • Puteţi verifica dacă aveţi pierderi ascunse, verificând contorul seara înainte de culcare şi dimineaţa la trezire: dacă sesizaţi o diferenţă de consum, înseamnă că există o pierdere ascunsă pe reţeaua de apă.

LiveZilla Live Chat Software