17 Septembrie - Sărbătorește cu noi 555 de ani de București!

Primăria Municipiului București și Apa Nova București te invită Vineri, 19 Septembrie să sărbătorești 555 de ani de București

*22 de fântâni vor prinde viață în cadrul celui mai frumos spectacol multimedia susținut de Zoli Toth Band

Cu ocazia aniversării a 555 de ani de la prima atestare documentară a Bucureştiului, Primăria Municipiului București şi Apa Nova București, invită bucureștenii Vineri, 19 septembrie 2014, începând cu ora 19:00, să participe la inaugurarea primei etape a proiectului „Fântâni Arteziene Bucureşti”.

Demarate în luna mai a acestui an, lucrările de reabilitare și modernizare au vizat un număr de 22 de fântâni situate pe două tronsoane: Tronson 1: Piaţa Unirii (5 fântâni) şi Tronson 2: Piaţa Unirii - Piaţa Constituţiei/Palatul Parlamentului (17 fântâni). Lucrările au constat în înlocuirea şi modernizarea/automatizarea totală a instalaţiilor de apă ale fântânilor, reabilitarea/înlocuirea părţilor ornamentale ale acestora, montarea instalaţiilor de lumini, sunet şi a senzorilor.

Toate fântânile vor fi controlate de la distanţă, folosindu-se sistemul Scada. Muzica, jetul de apă şi culorile vor fi de asemenea controlate de la distanţă.
Sistemul de iluminare al fântânilor este unul versatil,  acţionat şi controlat  cu ajutorul unui soft (program) pentru calculatoare, ce poate reda aproape toate culorile din spectrul ROGVAIV (roșu, oranj sau portocaliu, galben, verde, albastru, indigo și violet). Tot prin intermediul acestui soft, fântânile arteziene pot fi programate astfel încât jocul jeturilor  de apă şi al luminilor să fie corelat cu orice piesă muzicală.  

O altă noutate adusă de acest proiect este denumirea fântânilor reabilitate până la acest moment: Tronsonul 1 - cu nume simbolice inspirate de istoria orașului, iar Tronsonul 2 – Anotimpurile anului.
Tronson 1 – Piaţa Unirii - format din 5 fântâni vor purta numele:
  • Fântâna – A.I. Cuza
  • Fântâna  – Grigore I. Ghica
  • Fântâna Centrală – Fântâna lui Bucur
  • Fântâna – Constantin Brâncoveanu
  • Fântâna – Emilian Pache Protopopescu  
Tronsonul 2 -  Piaţa Unirii - Piaţa Constituţiei/Palatul Parlamentului - format din 17 fântâni ce se vor grupa astfel:
  • Fântânile Primăverii – 4 fântâni
  • Fântânile Verii – 4 fântâni
  • Fântânile Toamnei – 4 fântâni
  • Fântânile Iernii – 4 fântâni
  • 1 Fântână aniversară “Vlad Ţepeş - Bucureşti 555”

Participanţii la eveniment vor primi din partea organizatorilor o broşură informativă despre istoria Bucureştiului şi a personalităţilor marcante ce şi-au pus amprenta asupra capitalei, odată cu trecerea timpului.

Investiția pentru lucrările de reabilitare/modernizare și extindere a fântânilor din zona Unirii este integral suportată de Apa Nova București.

Evenimentul este susţinut printr-un spectacol live multimedia de către Zoli Toth Project, în cadrul proiectului «Bach in showbiz », pe teme de muzică clasică, pop, rock, jazz şi folclor românesc, propuse de compozitorul Adrian Enescu.


Biroul de presă Apa Nova București

  • ştiaţi că...
  • Apa conţine între 80 si 100 mg/l de calciu care poate să acopere între 15% şi 20% din necesarul nostru zilnic?

LiveZilla Live Chat Software