23 Mar 2012 - Apa Nova București vestește venirea primăverii prin obiceiuri populare

Astăzi, Apa Nova București organizează împreună cu Muzeul Satului un târg de obiceiuri și tradiții românești în Centrul Vechi al Bucureștiului

București, 23 martie - Apa Nova București vestește venirea primăverii prin obiceiuri populare.

Apa Nova București invită bucureștenii în Centrul Vechi la un târg de tradiții și obiceiuri cu ocazia sărbătorii de Buna-Vestire organizat împreună cu Muzeul Satului. Bucureștenii sunt așteptați între orele 15:00 și 20:00 pe strada Lipscani, în spatele Băncii Naționale Române, pentru a li se vesti sosirea primăverii .

Meșteri olari care își vor demonstra arta, țesători, un ansamblu de dans dar și tineri de la Universitatea de Arte îi întâmpină astăzi pe bucureșteni cu vești bune. În plus, la standul Apa Nova, locuitorii orașului pot afla care sunt cele obiceiurile tradiționale ce trebuiesc îndeplinite în ziua de Buna-Vestire.

Evenimentul este organizat împreuna cu Primăria Municipiului București, Muzeul Satului Dimitrie Gusti și are ca partener media Radio France International.
"De multe ori în agitația orașului și în preocupările cotidiene pierdem contactul cu tradițiile populare. Sărbătoarea Buna-Vestirii este un bun prilej pentru a ne reaminti câteva obiceiuri venite din străbuni și totodată pentru a ne bucura de schimbarea de anotimp mult așteptată." a declarat domnul Bruno Roche, director general Apa Nova București.

Buna-Vestire este cunoscută și sub numele de Sărbătoarea Cucului, pentru că în această perioadă se întorc păsările călătoare și se aude pentru prima data cântecul cucului. Odată cu această sărbătoare, în mod traditional, românii își pregătesc casele pentru noul anotimp.


Date contact:

GMP PR
Sabina Ştirb
0746 226 832
sabina.stirb@gmp.ro

Apa Nova București
Monica Răuțu
0744 508 772
monica.rautu@apanovabucuresti.ro

Apa Nova Bucureşti, filiala Veolia Apa, este din noiembrie 2000, pentru o durată de 25 de ani, concesionarul serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare din Bucureşti și are ca principal obiect de activitate gestionarea resurselor de apă, tratarea şi distribuţia apei către consumatori, evacuarea apelor uzate şi a apelor meteorice de pe teritoriul Municipiului Bucureşti.

Muzeul Satului

  • ştiaţi că...
  • Apa conţine între 80 si 100 mg/l de calciu care poate să acopere între 15% şi 20% din necesarul nostru zilnic?

LiveZilla Live Chat Software