05 Mar 2010 - Comunicat Tu faci primăvara!

De 8 martie, Apa Nova invită bucureştenii să aducă primăvara în capitală

Bucureşti, 5 martie 2010 - Sub sloganul "Tu aduci primăvara!", Apa Nova cu sprijinul Florăriilor Iris din Bucureşti invită locuitorii capitalei să se bucure de acest anotimp şi să ajute oraşul să înflorească. Astfel, de 8 martie, în cadrul Florăriilor Iris, reprezentanţii Apa Nova oferă tuturor celor care cumpără o floare, un cadou aniversar special - o felicitare cu seminţe de floare de nu-mă-uita, un ghiveci şi o carte poştală.

Acest eveniment face parte din campania aniversară "Tu faci Bucureştiul!" lansată de companie la intrarea în cel de-al zecelea an de activitate. În fiecare lună cu prilejul acestei aniversări, Apa Nova sărbătoreşte în capitală alături de bucureşteni pentru a le reaminti acestora de legătura specială pe care o împărtăşesc cu oraşul.

În luna martie, acţiunea aniversară este, prin cadoul oferit, dedicată cu precădere femeilor, dar şi tuturor iubitorilor de flori, fiind mesagerul unui mesaj eco. Cu ajutorul Apa Nova, la început de primăvară, bucureştenii sunt invitaţi să planteze seminţele din felicitare şi să aducă primăvara în capitală.

În data de 8 martie, bucureştenii sunt aşteptaţi să vină într-una din următoarele florării Iris: Strada Academiei nr. 9, P-ţa Dorobanţi nr. 5, Bd Carol nr. 1, Ştirbei Vodă nr. 17, Vasile Lascăr nr. 111, Tache Ionescu nr. 8A, Complex Aviaţiei nr. 17, Camil Ressu nr. 62, Calea Moşilor nr. 40 şi Bd. Corneliu Coposu nr. 3-5.

"La venirea primăverii gândul nostru a mers către doamne şi revitalizarea naturii. De aceea, cu sprijinul Florăriilor Iris, ne-am propus să oferim cadoul nostru aniversar tuturor celor care cumpără flori de 8 martie, să-i ajutăm să planteze o nouă floare şi să contribuie în acest fel la înflorirea Bucureştiului. Şi pentru că aceste mici gesturi şi acţiuni ne definesc şi merită păstrate în memorie, am ales să oferim seminţe de floare de-nu-mă-uita." a declarat dl. Bruno Roche, Director General Apa Nova.


Date de contact:

Biroul de presă Apa Nova Bucureşti
Monica Răuţu
Tel./Fax: 315 41 33
www.apanovabucuresti.ro


Apa Nova Bucureşti, filiala Veolia Apa, este din noiembrie 2000, pentru o durată de 25 de ani, concesionarul serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare din Bucureşti.

Apa Nova Bucureşti are ca principal obiect de activitate gestionarea resurselor de apă, tratarea şi distribuţia apei către consumatori, evacuarea apelor uzate şi a apelor meteorice de pe teritoriul Municipiului Bucureşti.

  • ştiaţi că...
  • Apa este mai importantă decât mâncarea? Un om poate supravieţui fără mâncare aproximativ o lună, însă fără apă doar o săptămână.