29 Mai 2008 - Comunicat Premiere

Copiii români au provocat oraşul la discuţie
Oraşul de azi şi oraşul de mâine vorbesc în desenele copiilor de pe întreg globul


Bucureşti, 29 mai - 64 000 de copii de pe 5 continente, cu vârste cuprinse între 8 şi 11 ani, au participat în perioada februarie - aprilie 2008 la concursul "Oraşe în jurul lumii - oraşele noastre vorbesc despre vieţile noastre", organizat de Veolia Environement în întreaga lume. Concursul de anul acesta aduce ceva în plus faţă de celelalte 4 ediţii, când participanţii au lucrat un singur desen şi povestea sa. Anul acesta concursul i-a provocat pe copii cu un concept mai complex: un desen care a arătat oraşul lor aşa cum este în prezent şi un alt desen în care au ilustrat oraşul aşa cum şi-l doresc ei să fie mâine. Micii artişti au dat viaţă oraşului şi l-au provocat la discuţie, atât prin intermediul desenelor, cât şi prin textul care a însoţit lucrările.

În România Marele Premiu a fost câştigat de către elevii clasei a III a E, Şcoala Sfânta Vineri, din Ploieşti. Cei mici şi-au imaginat oraşul care le vorbeşte cu durere despre transformările neplăcute care i-au fost aduse de oameni, dar în acelaşti tip se adresează cu speranţă copiilor, care pot îndeplini în viitor visele oraşului - "voi sunteţi speranţa mea", spune acesta.

Clasa câştigătoare va primi drept premiu o excursie pe traseul Ploieşti - Curtea Domnească de la Târgovişte - Curtea de Argeş - Lacul Vidraru. De asemenea, 2 copii, împreună cu învăţătoarea vor reprezenta România la Paris, la reuniunea internaţională ce se va desfăşura între 12 şi 15 iunie 2008, la care vor participa laureaţii din toate ţările înscrise în concurs (30 de ţări de pe 5 continente).

Premiul I a fost câştigat de către elevii Clasei a III-a B, Şcoala Nr. 139 Mircea Sântimbreanu, care vor primi ca premii cartea - "Primul meu atlas geografic", tricouri şi şepci. Premiul al II - lea a fost acordat clasei a III-a Prinţul Radu, Şcoala Anastasia Popescu, care vor fi premiaţi cu volumul "Pământul, planeta noastră", tricouri şi şepci. Premiul al III - lea va merge la Clasa a III-a A, Liceul Bilingv Miguel de Cervantes, care vor fi premiaţi cu tricouri şi şepci. La acest concurs, Apa Nova Bucuresti si Apa Nova Ploiesti vor înmâna de asemenea 10 menţiuni pentru clase participante din Bucureşti şi Ploieşti.

Concursul organizat de Veolia Environnement a fost lansat pe 4 februarie în România, prin societăţile sale Apa Nova Bucureşti şi Apa Nova Ploieşti. În România s-au înscris la concurs 2 550 elevi din Bucureşti şi Ploieşti, din 112 clase şi 31 şcoli. Proiectul este susţinut de către UNESCO şi Comisiile sale naţionale, Deceniul Naţiunilor Unite pentru educaţie în vederea dezvoltării durabile (2005 - 2016) şi comitetele sale naţionale.

"Suntem mândri de faptul că şi copiii români participă într-o competiţie internaţională şi că au făcut lucrări sensibile, creative şi pline de imaginaţie. Pentru noi este o lecţie şi putem spune că învăţăm din această experienţă. Poveştile oraşelor şi imaginaţia copiilor, dorinţa lor de a schimba ceva în oraşul în care cresc, reprezintă pentru noi o motivaţie de a continua astfel de concursuri", spune dl. Andreas Baude, Director General Apa Nova Bucureşti.

Concursul internaţional aniversează anul acesta a 5-a ediţie şi face parte din strategia pe termen lung a Grupului Veolia Environement de sensibilizare şi educare a opiniei publice în sensul dezvoltării durabile, ce are în vedere probleme de economie, mediu înconjurător şi responsabilitate socială. Concursul "Oraşe în jurul lumii" şi-a propus să îi stimuleze pe cei mici să cerceteze oraşul în care trăiesc, să-l cunoască mai bine şi să înveţe să aibă grijă de el.

Iniţiativa Veolia Environement îşi doreşte să promoveze încă de la vârstele cele mai mici noţiunea de dezvoltare durabilă, care se află în centrul preocupărilor companiei.


Date de contact:

Serviciul presǎ Apa Nova
Monica Rǎuţu
Tel./Fax: 315 41 33
www.apanovabucureti.ro

Despre Apa Nova

Apa Nova Bucureşti este începând cu anul 2000, pentru o perioadă de 25 de ani, concesionarul serviciilor publice de apă şi canalizare din Municipiul Bucureşti. Obiectul său principal de activitate îl constituie gestiunea resurselor de apă, tratarea şi distribuirea apei către populaţie.




  • ştiaţi că...
  • Apa este mai importantă decât mâncarea? Un om poate supravieţui fără mâncare aproximativ o lună, însă fără apă doar o săptămână.