Despre apa pe care o bem

Despre apa pe care o bem

Apa imbuteliată

Sute de miliarde de sticle din plastic sunt utilizate anual pentru ambalarea apei. Aceste imense cantităţi de PET-uri devin repede deşeuri şi numai 16% sunt reciclate. Restul de 84% poluează natura, fiind atât de puţin biodegradabile încât dispar abia după sute de ani.

Șitați că pentru producerea şi comercializarea unui litru de apă îmbuteliată se consumă 3 litri de petrol?

Cercetătorii estimează că extinderea acestui mod de comercializare a apei ar provoca un veritabil dezastru în viitorul deceniu.

Apa extrasă prin foraj

Cei trei factori de mediu (apă, aer, sol) sunt afectaţi de fenomenul de poluare. Apele meteorice spală din atmosferă poluanţii existenţi şi apoi vin în contact cu solul unde pot antrena diferite depozite de deşeuri sau de diferite reziduuri solide, îngrăşăminte chimice, pesticide.Ulterior, se înfiltrează în sol poluând sursele de apă subterane.

Sursele de apă subterane poluate sunt mai periculoase decât cele de suprafaţă poluate, deoarece efectele sunt mai greu de îndepărtat şi acţionează un timp mai îndelungat. Utilizarea apei subterane netratate este periculoasă pentru oameni şi animale.

Câteva exemple de produse care pot contamina apele subterane:

  • pesticide: pot provoca afecţiuni ale ficatului, splinei sau rinichilor;
  • mercur: poate afecta sistemul nervos;
  • nitraţii: în urma unui proces de reducere se transformă în nitriţi care se combină cu hemoglobina şi creează un deficit de oxigen care afectează copiii în primul an de viaţă;
  • organisme microbiologice (bacterii şi viruşi patogeni): pot provoca boli ca hepatita epidemică, dizenterie, boli parazitare etc.

Apa rece de la robinet

De la râu şi până la robinetul dumneavoastră, trecând prin uzinele de tratare, apa este permanent supravegheată.

Protejează mediul înconjurător, nefiind ambalată în sticle de plastic şi este întotdeauna proaspătă.

Important! Apa potabilă, indiferent de sursă, trebuie întotdeauna riguros verificată!

  • ştiaţi că...
  • Pentru a fi în formă zilnic, trebuie să beţi între 6 şi 9 pahare de apă?

LiveZilla Live Chat Software