Protejarea patrimoniului cultural

Protejarea patrimoniului cultural

Dorim să sensibilizăm societatea românească asupra stării de degradare a multor monumente istorice, laice sau ecleziastice şi să o determinăm să-şi manifeste susţinerea pentru perpetuarea acestor mărturii ale civilizaţiei româneşti, repere ale identităţii românilor.

Biserica Doamnei

Cel mai longeviv proiect de responsabilitate socială desfăşurat de Apa Nova Bucureşti este legat de restaurarea picturii murale de la Biserica Doamnei din Bucureşti. Proiectul a fost iniţiat acum cinci ani şi se derulează în continuare.

Recuperarea a 24 de fresce ale Mânăstirii Văcăreşti (2008)

Apa Nova a fost principalul susţinător financiar al restaurării fragmentelor de frescă ale fostei Mânăstirii Văcăreşti, proiectul fiind realizat în colaborare cu Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul Municipiului Bucureşti, Universitatea Naţională de Arte - Bucureşti şi Institutul Naţional al Monumentelor Istorice. Prin ansamblul care cuprinde 24 de fresce, am încercat să readucem la viaţă patrimoniul, vestigii pe care trecutul le-a lăsat în urma sa pentru îmbogăţirea noastră, a tuturor.

Finalizarea reconstrucţiei Bisericii de la Cotroceni (2009)

La 330 de ani de la momentul aşezării pietrei de temelie a bisericii de la Cotroceni, ctitorie cantacuzină, prin sprijinul acordat reconstrucţiei totale a acesteia, Apa Nova Bucureşti a contribuit încă o dată la punerea în valoare a bogăţiei culturale şi la perpetuarea mărturiilor civilizaţiei româneşti, repere ale identităţii naţionale.

  • ştiaţi că...
  • La orice vârstă, apa este esenţială pentru buna funcţionare a corpului uman?

LiveZilla Live Chat Software